domenica 31 ottobre 2010

Giuseppe De Dominicis: Lu ballu te li muerti. Halloween in stile salentino


Halloween in stile salentino
E tutti li muerti ballànu ballànu
Una poesia del poeta cavallinese Giuseppe De Dominicis

Questa ballata di Giuseppe De Dominicis aka Capitano Black (e non “Capitan black”, come sempre più erroneamente si scrive) fu pubblicata integralmente per la prima volta nel 1902. L'anno successivo (ma tronca dell'ultima strofa) apparve nella raccolta “Spuddhiculature”.

Lu ballu te li muerti
(La notte de lu 2 nuembre)

A 'ncelu la luna, pendendu cchiù bianca,
le cruci, li pigni d'argentu cuprìa,
De subbra nna tomba se nd'ausa nna chianca,
e n'umbra de muertu de fore nd'essia

Currendu pe' gnàsciu, battendu, tticchiandu,
a subbra 'gne tomba nnu mundu te botte,
li dìsceta tutti. La capu cacciandu,
'gne muertu dumanda: “Cce bete stanotte?”

Retandu idhu scia: “Cumpagni, se tanti
giurni intru ll'annu restàtiu cuntienti
nu' bu hanu seccati li riti, li chianti,
le lagreme finte te amici e parienti?

Cce chianti su' quisti? Su' stati n'annata,
pensandu a tutt'autru tra canti e 'llegria!...
Mo tanta te dogghia sulu osce n'ha rriata?
Cumpagni, lu mundu ete tuttu buscìa!

Purtara li fiuri, ma sulu sse dica
-la tomba de quidhu era bella parata-
e ppuru sse cunta ca lagrema amica
la terra de dh'autru stu giurnu ha bagnata!

Ma crai de dhe lagreme nienti nde resta,
li fiuri menati li sicca la nie;
se uliti 'ntru ll'annu tteniti na festa,
zzeccàtiu le manu, ballati cu mmie!.

Ballati, cantandu nna storia d'amore,
de quandu la vita cchiù bella passaa;
ballati, facendu turnare allu core
dhi giurni ca curti la morte truncaa!

La festa alli muerti nu' e' ffatta cu chianti,
la festa nu' bete cu fiuri menati:
zeccàtiu le manu e poi tutti quanti,
gra' ronde a druatte: ballati, ballati!


Su' statu pueta: aggiu amata de core
nna bionda carusa cu l'ecchi de fata;
a ssutta lla luna facìamu l'amore
tenéndula fiddu qua mpiettu mbrazzata.

Nna sira te iernu, cadia la frescura,
cuntentu a la bedha facia tanti iersi,
de tandu nde a pigghiu nna bella puntura
e doppu passara tre giurni ca muersi!

Oh! quantu me chianse! Se dese a paccìa
li fiuri cchiù ffrischi dhu giurnu me dese;
ma lagreme e fiuri su' stati buscia:
s'ia già nnamurata, passatu nnu mese!”


E tutti li muerti ballàanu ballànu.
Evviva a cci canta!” 'ncignara a rretare.
Quandu unu de tanti se lassa la manu,
se minte dha mienzu e ccumenza a ccantare:


La storia mia è ccurta: aggiu amata de core
nna bruna carusa cu l'ecchi te ulìa;
ieu pe idha era pacciu, ma intantu l'amore
cu nn'autru, de retu, la 'ngrata facìa.

Mmie l'anni fervìanu. Cce pensu? Lu spettu
de mienzu lla strata cu passa la sira:
lh ha bisciu, ni curru, lu zziccu pe' piettu...
Quandu idhu cchiù lestu alla panza me tira...

Scì nterra, m'essera le 'ntrame te fore,
e senza n'aiutu dha mienzu sperà...
Ieu puru, cumpagni, su' mmuertu d'amore!
Ballati, ballati! Gra' ronde a druà!


E tutti li muerti ballànu ballànu.
Evviva!” retare de 'gne ucca se ntise.
Quandu unu de tantu se lassa la manu,
se minte dha mmienzu e a ccantare se mise:


Ieu puru, ieu puru su' mmuertu pe' amore:
cu la ucca de rosa aggiu amata nna stria;
però sulamente nu' mbose lu core,
n'ìa ppare ogne asu cunforma lu ulìa.

Ma, poru pezzente, cc'ìa ffare? Rubbai
e dèbeti fici cu fazzu turnisi:
li sordi a nnu riccu nna fiata ni lliai,
e doppu, cu scundu 'gne ccosa, lu ccisi!

Stia tuttu presciatu; ma a nvece de asi,
de belli carizzi, de belle parole,
nu giurnu alla furca pendendu rumasi...
Ieu puru, ieu puru, su' mmuertu d'amore!”


E tutti li muerti ballànu ballànu,
retànduni: “Evviva!” nu appena spicciau.
E nn'àutru de tanti se lassa la manu,
se minte dha mmienzu e a ccantare ncignau:


Ieu, cari cumpagni, all'amore nu crisi,
nu diesi alle fimmene giurni de cchiui:
quandu iddi l'amore, luntanu me misi...
Ci ha statu cchiù sapiu o cchiù pacciu te nui?

Amai li piaceri, ma simile a nn'apu
ca fiuru pe' ffiuru lu mele nde ccogghie;
a nvita nu ntisi dulori te capu,
de l'ùrtimu giurnu nu ntisi le dogghie!

Amai sulamente cu mmangiu e cu bbiu;
tant'autri malanni cce ssuntu, nu sacciu.
De cinca pe ppene d'amore muriu
su ieu lu cchiù sapiu, su ieu lu cchiù pacciu?”


E tutti li muerti ballànu, ballànu.
Evviva, hai ragione!” se ntise rretare.
Pe' ll'aria biancuta, luntanu luntanu,
le prime campane ncignara a ssunare.


Lu ballu se spezza: ci fusce ci scappa,
ci curre ci cade ci ae nnanti ci ene;
lu pueta a nnu pizzu de cruce ni ccappa
la cappa de muertu, la tira e nnu bene.

Cchiù bota e se mbrigghia, de cchiui se cunfunde,
cchiù bole cu scappa e nnu pote scappare,
ni rita all'amici, ma cedhi respunde...
Lu sule nduratu pe ll'aria cumpare.


Gne tomba se chiude. Allu sennu lassatu
pacifecu e bellu gne muertu rretorna:
lu pueta pe uardia de fore ha restatu
e forsi ca all'annu, li ddisceta ntorna.


Nessun commento:

Posta un commento